Fantome în chirie

Candelabrele se mi[c\, de[i nu e cutremur, perdeaua flutur\, de[i afar\ nu bate vîntul, se aud pa[i, de[i nu mai e nimeni în cas\ [i deodat\ te treze[ti strîns de gît de ceva nev\zut. Dup\ ce te zba]i ca s\ scapi, în timp ce spui în gînd toate rug\ciunile pe care le [tii, chemi preotul s\-]i inunde casa, dac\ se poate, cu agheasm\, ca s\ alunge toate spiritele malefice, fie ele acolo de o zi-dou\, fie de sute de ani.

Cine n-a trecut prin asta [i este totu[i curios, poate vedea în fiecare vineri sear\ pe Discovery Channel cum li se întîmpl\ altora. În „Fenomene stranii”, fantomele se perind\ pe lîng\ locuitorii casei, încearc\ s\ îi alunge prin toate mijloacele posibile sau, cele prietenoase, devin tovar\[i la cataram\ cu ace[tia, asumîndu-[i titlul de „prieten imaginar”, desemnat de cei „din afar\”, care nu pot în]elege rela]ia lor neobi[nuit\. Într-o or\ este timp [i s\ se urasc\, [i s\ se iubeasc\, [i s\ apar\, [i s\ dispar\.

Emisiunea prezint\ pove[ti adev\rate despre fenomene paranormale, relatate chiar de cei care le-au tr\it. Este pres\rat\ cu efecte speciale care te fac s\ nu regre]i c\ ai pierdut iar filmul horror de pe HBO [i s\ iei perna în bra]e, sau s\ mu[ti plapuma atunci cînd vezi ochii ro[ii ai demonului care url\ cît îl ]in pl\mînii s\i imateriali. Dup\ numeroase [edin]e de sfin]ire [i purificare a locului de chin, proprietarii ori izbutesc s\ scape de intru[i, ori sunt nevoi]i s\-[i schimbe re[edin]a. Cert este c\ nu renun]\ pîn\ ce subiectul pove[tii lor nu devine incitant, cînd groaza lor ([i a telespectatorilor) atinge cotele maxime [i pîn\ ce investigatorii paranormali nu-i scap\ de haosul provocat de spiritul bucluca[.

La final te sim]i ca dup\ un co[mar – u[urat c\ n-a fost nimic real, dar înc\ tremurînd [i ]inînd strîns perna. Te întorci pe partea cealalt\ [i î]i imaginezi cîmpuri cu flori, numeri oi roz sau îngera[i care cînt\ la harp\, plutind pe nori, ca s\ scapi de amintirea întunecat\ a pove[tilor care ]i-au dat fiori. Speri ca ele s\ nu-]i afecteze visele dup\ ce adormi, ca s\ nu te îngroze[ti înc\ o dat\, mai ales c\ efectele speciale provocate de propria imagina]ie le pot dep\[i calitativ pe cele ale produc\torilor emisiunii.

Remember

„Cînd răsăreau şi-nfloreau trandafirii

Voiam să-mi fac harakiri

Pentru că nu mă iubeaaai

Acum

Cînd înfloresc şi răsar trandafirii

Doar n-o să-mi fac harakiri

Pentru că nu mă iubeeeşti”

(Mircea Vintilă)

La mulţ'ani!

Aиca:  

Dacă încerci să mă eviţi pînă la ziua ta, ca să-mi spui atunci „drace da` credeam că tu nu ştii, că n-am vorbit de trei luni”, am o veste pentru tine, păpuşa: NU-ŢI MERGE!

Tu ai impresia că eu nu stau ziua să interceptez convorbirile tale telefonice ca să aud ce planuri pui la cale, atunci lasă-mă să-ţi spun draga mea: TE ÎNŞELI! 

Vrei să crezi că noaptea nu vin cu ochelarii infraroşu ca să văd dacă lucrezi la un plan malefic, află următorul lucru fîrlifuţă mică: O FAC.

Dacă te minţi singură gîndind că eu nu am sesizat ce se întîmplă în jur, vreau să te îndemn discret puişor: FĂ-O ÎN CONTINUARE.

Trec zilele şi ţi se pare că o să scapi cu aşa ceva, news-flash, baby: NU MERGE. 

Te crezi interesantă, permite-mi să te corectez cu respect, prăjiturică scumpă: NU EŞTI.

Deci se înţelege, ne vedem CEL TÎRZIU pe 4 iulie >:D<

 

Irinul:

=)) Drace...eşti de milioane de lire sterline :))
Eu am încercat să te evit, dar dacă planul malefic A IEŞIT DIN SCORBURĂ, nu mai are rost să ne ascundem după deget... ne vedem în L.A :-B
Da, drace, ce crezi, că eu nu iau în serios vîrsta asta?  =;
Şi ai face bine să te pregăteşti ca atare, pentru că o să vină MTV-ul să filmeze… deci fără rochii de seară lipsite de sare şi piper… Vreau să vad STRASURI, vreau să văd PAIETE, vreau să văd BLANĂ, vreau să văd DANTELĂ, vreau să văd ŞATEN, vreau să văd PENE, vreau să văd OZN-uri pe cap... într-un cuvînt, vreau să văd STRĂLUCIRE!!

 Da, eu îs aia care se ocupă de promovare, asemenea staruri nu pot rămîne în umbră o veşnicie!

Inspired by Contemporary Press :))

Băieţeii care n-au jucării de mici îşi jură că atunci cînd vor creşte nu îşi vor cumpăra una, ci zece maşinuţe ultimul răcnet, iar fetiţele fără păpuşi îşi promit că se vor transforma ele însele în nişte exemplare de acest fel. Vedetele de la noi sunt exemplul viu al generaţiei comuniste ajutate de imaginaţie să-şi creeze activitate cu obiectele din casă, transformînd mătura în chitară sau pisătorul de usturoi în microfon. Nu mai e o surpriză că acum, cînd pot avea ce-şi doresc, încearcă lucruri cît mai trăsnite pentru a compensa perioada tristă a vieţii lor.

Astfel, mintea luminată a personajului cu voce de aur, Mihai Trăistariu, a decis că o stea ca el are nevoie în permanenţă de razele astrului suprem, Soarele. Şi cum nu-l poate face pe acesta încă să se învîrtă în funcţie de el, s-a gîndit să-şi facă o casă. O casă de 800.000 de euro, care să se rotească pe parcursul zilei asemenea florii-soarelui. Locuinţa sa va avea, pe lîngă palmierul de cinci metri şi liftul transparent, o piscină în formă de inimă, exact cum îşi doreşte oricine la căsuţa de păpuşi Barbie.

Venind vorba de păpuşi, după ce şi-a împlinit visul de a crea una după chipul şi asemănarea sa şi după ce şi-a pus cristale Swarowski pe masca împotriva gripei (care, by the way, e de unică folosinţă), Oana Zăvoranu vrea încă o ea. Îşi doreşte să se cloneze, dar declară că este în „faza de cercetare” şi că nu a completat încă niciun document. „Cred că procedura costă minimum jumătate de milion de euro, însă nu există nicio limită a banilor atunci cînd vine vorba de ceea ce îmi doresc eu”, declară modesta divă, mergînd pe principiul „fără număr” al comunităţii colorate vocal, din ţara noastră. Dar nu se opreşte aici, ar vrea şi o clonă a pisoiului ei, nedorind, probabil, ca noua Oana să fie singură pe lume. Nu a făcut public faptul că ar avea în plan şi o clonă a mamei sale, dar dacă îi pregăteşte celei mici o viaţă la fel de palpitantă ca a ei, ar trebui să ia şi asta în considerare. Chiar de n-ar mai fi vorba de averea tatălui său, ar găsi motive de la care să se certe şi ar crea şi un viitor presei de scandal de atunci.

Pînă aflăm dacă „Zăvoranca” va crea subiecte pentru viitorii noştri copii şi dacă Mihai va ameţi înflorind de la atîta lumină, să ne bucurăm de unicitate şi de faptul că pe noi ne învîrte doar Pămîntul.

Custom Technologies

Sătui să se mai joace cu aceleaşi maşinuţe, s-au enervat, şi-au unit creieraşele şi au decis că cea mai bună soluţie de a scăpa de monotonie este să creeze ei înşişi unele. Însă, pentru că nu se mulţumesc să facă un păianjen care să se mişte dezorientat în stînga şi-n dreapta, s-au gîndit că e mai incitant să se joace cu luminiţe şi alarme direct cu telefonul, în casele oamenilor. Cele patru minţi luminate, fondatoare ale imperiului Custom Technologies, constituie o diversitate de personalităţi şi hachiţe, că de, fiecare geniu are ciudăţeniile lui… Ordinea este irelevantă, aşa că vor fi prezentaţi alfabetic.

Primul strigat la catalog este Mircea Alexandru Chirteş. Dumnealui provine din marele oraş verde-eco, poiana acestei păduri uscate numite România, al doilea oraş-stat din lume, cu a sa fabrică de miere la gîndul căreia stimabilul se emoţionează şi lăcrimează nu de puţine ori, atunci cînd o pomeneşte… Este vorba despre Comăneşti! Minunatul loc în care se nasc oameni ambiţioşi, gata să contribuie la îmbunătăţirea planetei prin transformarea ei în ceva asemănător. Domnia Sa este o persoană dedicată carierei sale, îşi susţine înverşunat părerile atunci cînd are ocazia şi se poate spune că face parte dintr-o specie domestică, foarte sociabilă, atunci cînd nu i se atacă locul de baştină. A, şi care posedă, mai ales în cazul articolului de faţă, un deosebit şi indulgent simţ al umorului. Gusturile sale muzicale, printre care domină Hip-Hop-ul, relevă firea revoltată a asociatului Custom, mai ales în ceea ce priveşte ignoranţa celor din jur, atunci cînd vine vorba despre Paradisul Bacăului.

Chemarea celui de-al doilea din rîndul patronilor va trebui efectuată de asemenea, de două ori, în cel mai fericit caz, pînă cînd Excelenţa Sa va binevoi să-şi ridice capul de pe masa ale cărei pahare l-au învins şi de data aceasta, în jocul cu gradele. Acest domn, pe numele său Alin Constantin Micu (ce rimă, ce poezie!), nu se dă în lături de la absolut nicio provocare. Este neînfricat. Ba chiar el însuşi le iniţiază, tot el sfîrşind prin a le efectua, suportînd urmările ca un brav luptător „dă Bularga”. Porii pielii de pe faţă nici acum nu au uitat jetul de-a dreptul paralizant, pulverizat în cadrul unei aventuri pe care eroul şi-a trecut-o la catastif, alături de zborul cu parapanta din maşina altui asociat, sau dansatul pe mese aruncînd cu bani (activitate specifică unei comunităţi colorate vocal, din care fac parte şi mulţi locuitori ai cartierului în care respectabilul domiciliază). Din laptopul său răsună deseori note scoase direct din natură, reprezentînd fidel caracterul aprig de fiară al onorabilului.

Al treilea pe lista de prezenţă este domnul Narcis Iosif Şoltuzu, unul dintre creatorii lui Spider Man care, modest fiind, preferă să păstreze confidenţiale anumite laturi ale personalităţii sale, nedorind să se învîrtă în arii mondene ca asociatul precedent, însetat de senzaţional şi celebritate. Preferinţele muzicale învăluite în mister au lăsat să se întrevadă doar o piesă de la Nightwish ca ringtone la telefon, ceea ce spune despre dumnealui că are gusturi admirabile în acest domeniu, ca orice om cu capul pe umeri. Din păcate, nu se cunosc alte informaţii, însă reprezintă 1/4 din Custom Technologies şi a pus bazele companiei multinaţionale împreună cu ai săi colegi. Se ştie!

„Ce e mai bun se lasă la urmă”, după cum ar spune ultimul trecut în condică, Andrei Ionuţ Tăbăcaru, a.k.a. „Ţuţi”. Dumnealui are mintea mereu oxigenată, dat fiind faptul că la  Cucuieţii din Deal aerul este rece şi pur, iar o consecinţă a acestui fapt este multitudinea de idei creţe pe care le furnizează şi spiritul de iniţiativă; cel din urmă fiind marcat în special de faptul că forma de relief în care-şi are reşedinţa a necesitat îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă primitive, la care venerabilul nu s-a putut adapta. Fiind perfecţionist, este mereu critic, însă şi-a dovedit devotamentul faţă de Custom în mod constant, devenind fanul numărul unu al firmei prin transformarea limuzinei sale într-o mîţă tărcată, inscripţionată cu răsunătorul nume al concernului. Preferinţele în materie de artă a sunetelor sunt, din nou, în concordanţă cu habitatul său – „Coborîi din deal în vale… hop-ş’aşa!” –, avînd în vedere că acolo sus nu are cine să audă cînd ascultă muzică populară la maximum.

Custom Technologies este un „cvartet de patroni”, o companie cunoscută la nivel mondial pentru serviciile ireproşabile şi produsele destinate construcţiilor civile şi industriale, iar sloganul acesteia, ”Open your mind!”, îndeamnă la deschiderea faţă de viitor care, alături de cei patru prezentaţi mai devreme, va putea fi controlat mai uşor.

Faima acestei întreprinderi a avut o influenţă foarte mare în transformarea lui  “Hello!”, devenit arhaic, în “Custom!” – singura formă de salut acceptată pe Glob.

 

Acest articol se vrea a fi un pamflet, unele fraze nu au neapărat sens, prin urmare totul trebuie tratat ca atare! (Ai auzit, băi, Mircea?)

Cvartetul de patroni în faţa sediului Custom

La suprafaţă

 Despre tatăl lui Prîslea cel Voinic, un coleg a scris într-o teză că „împăratul avea trei fii şi un copac” – un mod stupid, dar caracteristic liceenilor, de a sintetiza basmul. Aşa, mai nou, şi tu arunci o privire asupra cuiva şi crezi că ştii totul despre el. N-ai răbdare să descoperi că poate e mai mult decît ce ţi-a arătat, că poate totul e mai complex decît îţi poţi imagina… Lumea se învîrte repede şi trebuie să ţii pasul cu ea. Existenţa îţi pare prea scurtă pentru a zăbovi asupra unei singure persoane şi a-i înţelege reacţiile, motivele sau rolurile. Ţi se pare că trebuie să cunoşti cît mai mulţi oameni, ca să „îţi faci norma” pentru viaţă. Crezi că aşa înveţi mai multe şi vei şti să reacţionezi cînd vei fi pus în ipostaze inedite.

Dar te înconjori de mulţi pe care nu apuci să-i cunoşti îndeajuns. Cu cît sunt mai numeroşi, cu atît afli mai puţine despre ei. Totul rămîne la suprafaţă. Ai impresia că e mai bine aşa, că eşti vulnerabil faţă de cei ce te cunosc bine. Ţi-e frică să te schimbi şi te simţi în siguranţă în mulţime, în acea mulţime căreia îi vezi doar faţa. E ca şi cum ai înota mereu cu capul afară ca să poţi lua aer. Odată ce înaintezi şi intră în apă fără să-ţi dai seama, te sperii şi ieşi repede la suprafaţă.

Îţi aminteşti că ai deschis ochii în mare cînd erai mic şi ai văzut scoicile pe nisipul de pe fundul apei. Ţi-a plăcut, dar acum n-ai mai putea face aşa. N-ai curaj. Deasupra sunt multe persoane, te pot auzi dacă strigi după ajutor. Dar cîte dintre ele ar risca să te salveze? Chiar şi printre aceia prin care consideri tu că ai să cunoşti lumea, te simţi din ce în ce mai singur. Ţi se pare că nimeni nu are răbdare să-ţi înţeleagă reacţiile, motivele sau rolurile.

 

Pe două dimensiuni

Se trezeşte dimineaţă şi deschide calculatorul. Îşi verifică cele cîteva mail-uri primite şi Inbox-ul pe Facebook, în timp ce-şi bea cafeaua. Vrea să vadă cine s-a mai gîndit la el şi ce comentarii a mai primit la fotografii sau la link-uri. Hi5 nu mai are, l-a desfiinţat de cînd e atît de aglomerat. Facebook-ul e pe val acum, că încă nu are toată lumea. După ce se spală pe dinţi intră şi pe Tweeter, pentru a vedea cine i-a mai vizualizat profilul, în timp ce se îmbracă să plece spre serviciu. Acolo, printre alte activităţi, o ia de la capăt, abia aşteptînd să ajungă acasă seara, cînd va vorbi pe Messenger cu iubita lui şi cu prietenii.

Are impresia că e mai sociabil decît înainte. Poate vorbi cu mai multe persoane în acelaşi timp, într-un timp foarte scurt. Mai nou, s-ar putea să poată să se şi spovedească, poate să se şi împărtăşească online – dacă e credincios –, avînd în vedere că Papa Benedict al XVI-lea a sfătuit preoţii să utilizeze uneltele multimedia necesare „pentru a împărtăşi învăţăturile evangheliilor oamenilor din toate religiile şi culturile”. În curînd se va face, probabil, trafic cu locuri în Rai, online. Cu asta cred că ar atrage tinerii spre învăţăturile cele sfinte, aşa cum şi-ar dori. Îmi şi imaginez un călugăr de vreo 80 de ani cu laptopul în braţe, în chilia lui, discutînd pe Skype şi privindu-l la webcam pe cel care se spovedeşte, în genunchi, în faţa sa. Mai exact a calculatorului propriu…

Să fim serioşi! De-acum înainte vom sta închişi fiecare într-o cameră, singuri, doar cu un laptop „dotat” cu Internet şi trăind cu impresia că avem prieteni şi cunoştinţe pe care le vedem doar pe două dimensiuni? Da, pentru informare e bun Internetul. Dar dacă presupune să ne facem că trăim, continuînd în acest mod, nu vom mai vedea pe nimeni faţă în faţă. Deja tot ce înseamnă comunicare, se va transforma în Yahoo Messenger şi ne vom putea mişca doar degetele.